Crăciunul, sărbătoare cu puternică semnificație pentru creștinii de pretutindeni, aduce nevoia de armonie în sufletele și casele tuturor. Cu toții ne gândim, în prag de sărbătoare, la bucuria celor dragi. Redescoperim acum plăcerea de a dărui și căutăm să surprindem zâmbetele fericite ale celor de lângă noi.
Florentina este adolescenta care, în loc să se gândească la colindul de Crăciun sau la rochia pe care o va purta la petrecerea de Revelion, parcurge în scaunul cu rotile coridoarele sumbre ale Institutului de Oncologie, sperând la fiecare deschidere de ușă că un medic îi va spune ”Gata, de azi te
vei simți mai bine! Tratamentul dă rezultate!”. Vorbim despre o tânără remarcabilă prin optimismul ei căci, după ce în vara acestui an a primit două puternice lovituri: în luna iunie a fost diagnosticată cu leucemie, iar în iulie a paralizat rămânând legată de un scaun cu rotile, nu și-a pierdut speranța. Crede cu tărie în propria vindecare și visează că va putea merge din nou. Florina este obișnuită cu încercările vieții, mama ei fiind de mai mulți ani nevăzătoare. Ani de-a rândul nu i-a fost greu să ajute în gospodărie, îi este greu acum când este țintuită în scaun depinzând de niște perfuzoare.
Putem și noi culege din bucuria și optimismul ei căci, în pragul Crăciunului, mai mult decât oricând, ne place să credem în minuni, iar Florentina este una dintre persoanele cu această credință.
Florentina este din Gorj, dar este internata in Institutul Oncologic Bucuresti de luni de zile (din august 2011). Medicii de acolo au permis parintilor s-o ia acasa doar cateva zile, acum, de sarbatori. Ea este singura la parinti, iar mama ei este nevazatoare.
Daca doriti sa-i faceti o bucurie sau sa ajutati familia in ce mod doriti si puteti, contactati-ne pentru a va pune in legatura. Multumim!