Luiza, un nume frumos al unei tinere care a fost forțată să sară peste o etapă de viață – adolescența. Luiza este copila cu vârstă de adult. La 18 ani vorbește cu sufletul neîntinat al copilului care a petrecut din 2008 până acum, doar 3 luni acasă. În timp ce fostele colege de clasă îi povestesc ce interesantă este viața de liceean ea încearcă să-și ascundă firele rare de păr și urmele adânci lăsate de anii de chin îndurați pe paturile clinicii de oncologie.
Nu a fost niciodată un copil privilegiat sau lipsit de griji. Înainte de a fi diagnosticată cu tumoare renală stângă (stadiul IV), obișnuia, când revenea de la școală, să muncească la vecini, ”cu ziua”, pentru a completa veniturile familiei. Într-una din zilele vacanței de vară din 2008, a revenit acasă cu dureri atât de puternice încât nu se mai putea ține pe picioare. A fost internată pentru operație de apendicită doar că, la primele investigații, doctorii s-au alarmat și au trimis-o urgent la Institutul Oncologic București cu scurta informație: nu e bine deloc. Așa s-a întâmplat că, în vreme ce colegii ei de școală generală se înscriau la liceu, Luiza a fost înscrisă la cea mai grea clasă – secția de oncopediatrie. Au urmat lungi și greu suportate cure de chimioterapie, dureri care ar fi răpus și cel mai rezistent și înțelegător adult, dar pe care ea, fetița ingenuă le-a suportat cu speranță. Cu speranța că va reveni acasă și va trăi ca un copil normal. Numai că, după chimioterapie a fost operată, i-a fost extirpat rinichiul afectat și s-a simțit mai rău. Acum nu mai era internată într-un salon ci a fost oprită săptămâni întregi la reanimare… și uite așa, cu fiecare zi, cu fiecare săptămână i se spunea că trebuie să rămână fie pentru radioterapie, fie pentru chimioterapie, sau pentru o altă intervenție chirurgicală pentru metastaze pulmonare, ajungând să-și petreacă adolescența printre perfuzoare, vomând în băi de spital, sperând după fiecare operație că aceea va fi ultima. Anii au trecut, iar Luiza, copila de nici 15 ani, la prima internare, vorbește acum, la 18 ani despre foarte puține momente trăite în căsuța ei modestă. În schimb, îți poate povesti despre cele 4 operații suportate în 3 ani, despre 3 cure lungi de chimioterapie, despre alte cure lungi de radioterapie, despre rușinea și timiditatea cu care încerca să-și ascundă căpșorul lipsit de păr atunci când frumoasele și sănătoasele ei prietene o vizitau, dar mai ales despre tristețea că băieții din sat râd de ea că a rămas micuță și că-i pică părul.
După toate acele intervenții (chirurgicale, chimio și radioterapii) Luiza pre
