Cancerul – o perspectivă psihologică

Cancerul, prin câteva din caracteristicile sale, rămâne unul dintre diagnosticele cu puternică rezonanță afectivă asupra omului. Dacă aruncăm o scurtă privire asupra statisticilor de specialitate, nu putem fi lipsiți de acea tresărie de emoție, pe care o avem, în general, în fața unui pericol. Informații de genul: ”4 din 10 persoane se îmbolnăvesc de cancer”; ”prognosticul privind tratarea cancerului rămâne rezervat”; ”rata mortalității persoanelor diagnosticate cu cancer rămâne ridicată”, sunt suficiente pentru a asocia acest termen – cancer – cu reprezentări negative sau cu stări de angoasă, chiar și atunci când doar se face referire la o persoană din cercul de apropiați, cu atât mai mult, când este vorba despre propria persoană. De cele mai multe ori, diagnosticul de cancer (sub variatele sale forme) surprinde sau chiar șochează pacienții pentru că vine, adesea, în urma unui control medical, fie de rutină, fie cauzat de un simptom ce nu genera o durere fizică foarte mare. Astfel că, de la atitudinea oarecum detașată a pacientului, de genul ”Să văd totuși ce am”, la vestea atât de profundă ”Aveți o tumoră malignă” sau ”Este o modificare neregulată de țesut cu … celule canceroase”, este o distanță atât de mare încât, cele mai multe persoane, în primă fază, tind să respingă diagnosticul. Unii aleg să facă mai multe investigații la specialiști și clinici diferite, sperând într-o infirmare a diagnosticului inițial; alții sunt frământați de gâduri și speranțe în modificări miraculoase. Aceasta este etapa de negare, care, în funcție de particularitățile fiecărui pacient, se poate întinde pe o durată de la câteva zile, până la câteva săptămâni. Este de fapt timpul necesar pacientului pentru a înțelege că parcurge o situație limită. Când diagnos-ticul de cancer devine cert, faza de negare este înlocuită cu faza de frică. Este etapa cu multe întrebări (gen ”Dacă nu răspund la trata-ment? Dacă va fi mai rău? Dacă e mai bun alt medicament? Dacă …?”) și stări de angoasă ce domină bolnavul în legătură cu diagnosticul și cu prognosticul tratamentului. În această etapă pacientul caută prin cărți, prin ziare, pe Internet, diagnostice similare și reacții ale altor pacienți, fără să realizeze că, prin aceste căutări își adâncește frica, temerile la nivel mental întărindu-se, pentru că vede realitatea (imaginea) bolii sub multiple forme de manifestare. Imaginea medicală a bolii ajunge să fie însoțită de sentimentul de neliniște legat de pericolul ce amenință sănătatea și chiar viața pacientului. Intervine astfel, pe lângă boala somatică, o a doua suferință – psihică, provocată de trăirea, la nivel mental, a propriei boli. În această fază pot apărea: stări de anxietate, atacuri de panică, depresie. Acestea devin manifestări de tip reactiv la boala pe care pacienții o percep ca invalidantă sau incurabilă. Înaintând în timp și acumulând informații, pacientul trece la faza de tocmeală, când caută să afle, și chiar încearcă, diferite forme de rezolvare colaterale soluțiilor prezentate de medicul curant. În această fază sunt căutate, mai mult sau mai puțin conștient, mecanisme de apărare a Eu-lui. Sunt pacienți care, spre exemplu, caută soluții în medicina naturistă, sau care se agață de planul spiritual / reli-gios într-o manieră total schimbată față de perioada dinaintea aflării diagnosticului. După parcurgerea tuturor mecanismelor de apărare,paci-entul trece în faza de depresie când intervine epuizarea și descurajarea, urmată de faza de acceptare, când pacientul dezarmează acceptând evoluția bolii ca pe un destin căruia nu i te poți împotrivi.

(Următorul articol – ”Suportul
psihologic al bolnavului de cancer”)

 

Autor: Cimpu Aura-Cristina

 

1 Response to "Cancerul – o perspectivă psihologică"

  • dana says:
Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.